Noi chiar avem 30 de centimetri. De cărămidă. Între apartamente

Te-ai săturat să tot auzi că „s-a rezolvat, nu se poate”? Și noi. La asta ne-am gândit când am pus bazele proiectelor pentru clădirile noastre. Am cercetat piața, am văzut că sintagma e încă valabilă în majoritatea cazurilor așa că ne-am pus pe treabă și ne-am apucat de construit.

2021 a fost anul în care am decis să începem construcția complexelor Fides și să folosim cele mai bune materiale de pe piață, pentru a putea garanta calitatea imobilelor noastre viitorilor locatari. Am pus câte un pic din visele, așteptările și emoțiile pe care le-am avut în fiecare detaliu – compartimentare, arhitectură, finisaje și, foarte important, materiale de construcție care ne garantează siguranța clădirilor.

Confort, liniște și o locuință exact așa cum ai nevoie

Razvan Gaina

DIRECTOR GENERAL

Nu am făcut rabat la materiale, dar nici la design. Am ales compartimentarea modernă pentru apartamente, cu spațiu suficient pentru mobilare și depozitare. Bucătăriile sunt moderne, de tip open space cu livingul, și fiecare apartament are o terasă unde poți savura o cafea în tihnă.

Putem să-ți garantăm că vom fi transparenți de la prima interacțiune până la semnarea contractelor și că vei discuta mereu cu unul dintre dezvoltatorii implicați direct în construcție și vei avea mereu comision 0% la achiziție.

Vrei să afli mai multe despre noi? Contactează-ne telefonic sau prin mail!